duminică, 1 ianuarie 2012

La multi ani 2012!!!

    "A mai trecut un an/Ploaia iar imi bate/Usor la geam..."
               

    La multi ani 2012, la multi ani tutror! Sper ca fiecare s-a distrat in noaptea dintre ani, si ca ati petrecut frumos fara evenimente, incidente si accidente. Desi nu am avut parte de zapada, nici macar de ploaie spre bucuria celor ce au petrecut afara noaptea dintre ani, iata ca a sosit momentul sa spunem "La multi ani 2012!". Cu bune si cu rele; am mai imbatranit, am mai crescut, sunt convinsa ca si voi, la fel ca mine va doriti sau asteptati lucruri bune de la noul an, mai multe chiar decat anul trecut.
  Eu personal am o singura dorinta, vreau sa fie un an linistit, care sa-mi aduca sanatate si pace, reusita si speranta, un an fara campanii electorale excesive si pline de minciuni. Fie ca 2012, in ciuda speculatiilor ca ar fi ultimul nostru an sa ne faca fericiti pe toti, pentru ca meritam. Urari ar fi multe, dar le stim cu totii, asa ca voi fi scurta. Toate dorintele tuturor sa se implineasca si sa fim fericiti, si sanatosi, sa avem capul sus indiferent prin ce incercari vom trece incontinuare.
                             
   Steaua sus rasare,
   Ca o taina mare...


La anul si la multi ani fericiti tuturor!

joi, 29 decembrie 2011

Vine, Vine Mos Craciun....

     Iata ca alt an este aproape de final. Vine, Vine Mos Craciun, din nou. Stiu ca pentru cei mici acesta este atractia principala a sarbatorilor de iarna. Din punctul meu de vedere trist, dar adevarat.
  Poate nu sunteti de acord cu acesta conceptie a mea, mai ales ca nu este inca argumentata. Poate citind toata postarea veti realiza ca macar intr-o mica masura am dreptate.
  Desi am 20 de ani si fac parte din generatia post-comunista, am crescut nu neaparat cu magia sarbatorilor de iarna in suflet, dar am fost indrumata sa constientizez importanta lor, ba mai mult, adevarata insemnatate. Sa nu uitam ca Nasterea Domnului este de fapt ceea ce sarbatorim de Craciun, nu un pretext pentru a ne strange familie si prieteni in jurul bradului pentru a deschide cadourile aduse de Mos Craciun in noaptea de Ajun, pentru ca apoi sa petrecem cu palinca si vin de toamna, asezonate bineinteles cu sarmale, carnati si alte bunatati culinare provenite de la porcul ce a fost sacrificat cu doua, trei saptamani inainte.
  Am avut norocul sa inteleg ca magia sarbatorilor este de fapt bucuria din sufletele oamenilor care isi reamintesc si slavesc nasterea unui prunc sfant. Nu sunt o persoana foarte religioasa din fire, dar am considerat ca la romani sarbatorile nu mai sunt ce au fost, ca nu mai conteaza traditia, copiii in cete care vin sa-ti incante casa cu minunatele noastre colinde, de mult uitate sau prescurtate, iar chiar daca mai exista scopul nu mai este bucuria de a colinda si a primi merindele traditionale: covrigi copti cu drag, mere stranse de toamna cu grija, nuci, portocale si colaci la care femeile au muncit cu cateva zile inainte sa ii pregatesca special pentru aceasta ocazie. Scopul colindatului in zilele noastre a ajuns sa fie banul, care nu isi are locul in aceste zile sfinte caci stim cu totii ca este "Ochiul Dracului" . 
 Si schimbarile continua. Bradul nu mai este verde, am vazut anul acesta in capitala brazi artificiali albi, rosii, galbeni, roz, numai verzi nu. Orasul nu mai are frumusetea din alte ierni cand era impodobit putin dar frumos si cu gust, a devenit o mare sorcova cu beculete aprinse, aruncate oriunde, oricum, transformand draga noastra capitala de alta data intr-un kich urias si luminos. 
  Sarbatoare este dominata de iesirile la rampa ale politicienilor care doresc conationalilor lor Sarbatori Fericite si in acelasi timp tin prelegeri si cuvantari despre cat de bine ne-au condus ei, indemnandu-ne sa le mai asiguram un mandat de dezastru in anii ce vor urma. 
  Vine, Vine Mos Craciun, in case cu masa imbelsugata macar acum dupa posibilitatile fiecaruia desigur, dar la oameni cu sufletul pierdut, gol sau sangerand datorita vietii pe care o ducem si lumii in care traim. 
  Cam atat am avut de spus. Sfatul meu este ca macar in aceasta perioada sa fim oameni si sa ne vindecam sufletele de raul din cursul anului, sa respectam mai mult traditia caci ea ne face romani si ar fi pacat sa o pierdem definitiv in cativa ani, sa ne impacam cu noi si cu familia noastra, cu prietenii pierduti, sa ne vedem greselile si sa invatam din ele. 
  Cu sufletul deschis criticilor sau comentariilor dumneavoastra, va urez un umil dar calduros Craciun Fericit.

Eu, constientul si subconstientul meu

Avand in vedere ca sunt la prima postare, am considerat ca ar fi de buna cuviinta sa ma prezint cititorilor sau sa speram viitorilor mei cititori. 
     Buna, ma numesc Sorina, am 20 de ani si sunt studenta la Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti, specializarea fizica-informatica, anul II. Nu m-ar mira sa va puneti intrebarea de ce un viitor fizician vrea sa posteze pe blog, astfel incat va voi da un raspuns anticipat. Orice om, indeferent de etnie, orientare sexuala, pozitie sociala sau profesie are ceva de spus. Pana aici toti avem drepturi egale, in special dreptul la opinie. Pentru mine este o mare diferenta intre cel ce-si pastreaza opinia pentru el si cel care o impartaseste lumii. Eu sunt persoana care doreste ca vocea sa sa ajunga mai departe la oameni; si nu doar opinia, de ce nu poate chiar experienta de viata, sfaturi, dar si dezbateri libere despre subiectele de ultima actualitate din mintea oricui. Prin urmare, daca v-am captat atentia, astept sugestiile, intrebarile si provocarile voastre.